Anunţul important făcut de către premierul Victor Ponta la Chişinău
A treia tranşă de 20 de milioane de euro din cele 100 de milioane promise anterior de către autorităţile României, vor ajunge în ţara noastră până la finele acestui an. Anunţul a fost făcut de către premierul Victor Ponta, care a vizitat astăzi Chişinăul. Demnitarul român a avut întrevederi cu reprezentanţii conducerii ţării, care i-au mulţumit pentru sprijinul oferit Moldovei.
De dimineaţă, şeful Executivului de la Bucureşti, împreună cu oficialii moldoveni, au depus flori la statuia lui "Stefan cel Mare", dar şi la monumentul "Maica Îndurerată".
Ulterior, Victor Ponta s-a întîlnit cu omologul său moldovean, Valeriu Streleţ. Cei doi au semnat un protocol adiţional. Acesta prevede că ţara noastră va primi ajutor nerambursabil din partea României, după elaborarea proiectelor.
"Avem obiceiul să nu cheltuim toţi banii pe care îi avem în buget. Şi atunci când economisim vreau să-i folosim pentru RM. Anul trecut, în decembrie, nu avea cine să vină la Bucureşti fiindcă nu se formase Guvernul. Dar anul acesta vă aşteptăm şi nu cu mâna goală, dacă aduceţi un pic de vin roşu noi avem restul lucrurilor", a declarat Victor Ponta.
Din 2011, Moldova a valorificat aproape 40 de milioane de euro din cele 100 de milioane alocate de România. Premierul Valeriu Streleţ a salutat contribuţia financiară şi tehnică oferite ţării noastre de către autorităţile de la Bucureşti, care a permis implementarea mai multor proiecte importante.
"Ambii am căzut de acord asupra reanimării cooperării noastre în domeniul infrastructurii de transport, prin examinarea proiectelor de reconstrucţie a podurilor şi o lungă listă de proiecte care vizează cooperarea transfrontalieră, precum şi cele care ţin de extinderea proiectului SMURD", a menţionat Streleţ.
Victor Ponta a purtat discuţii tete-a-tete şi cu şefului Legislativului, Andrian Candu, inclusiv despre cooperarea în domeniul energetic.
"Rămâne prioritate pentru ambele state proiectul de interconectare a rețelelor electrice și a rețelei de gaz. Vorbim de gazoductul Iași-Chișinău. Cred eu că până la sfârșitul anului curent vor fi pregătite toate documentele în așa fel încât 2016 să fie un an al realizărilor", a menţionat preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.
Victor Ponta nu a plecat cu mâna goală de la Reşedinţa preşedintelui Parlamentului.
Şeful Guvernului de la Bucureşti a discutat şi cu preşedintele Nicolae Tomofti despre parcursul european al Moldovei, situaţia regională, dar şi evoluţiile din stânga Nistrului. În după-amiaza zilei, aeronava lui Victor Ponta a decolat spre Bucureşti.