Competiţie amuzantă în Germania! Sportivii au ales poziţii inedite
Competiţie amuzantă în Germania! Peste o mie de spectatori s-au adunat în oraşul Sindelfingen pentru a urmări cum mai mulţi participanţi ai Mondialului de Splash Diving au sărit în apă de la o înălţime de zece metri din poziţii inedite.
Splash Diving este o competiţie în care participanţii trebuie să aibă o pregătire fizică foarte bună şi mult curaj.
La competiţia din Germania au participat peste 20 de amatori de adrenalină. Arbitrii au acordat puncte pentru poziţia aleasă de concurent înainte de a sări în apă şi de sunetul produs după contactul participantului cu apa. Sportivii au avut de ales de la ce înălţime să sară, cinci sau zece metri.
Unii concurenţi au dat dovadă de ingeniozitate şi au ales poziţii inedite pentru a sări în apa.
Germanul Jurgen Hellmuth, în vârstă de 33 de ani, a devenit câştigătorul competiţiei la masculin. Concursul feminin a fost câştigat de o altă reprezentantă a Germaniei, Franziska Fritz.
Ea a cucerit aurul la acest turneu pentru a treilea an consecutiv.