Reacţii în cazul reţinerii la Moscova a lui Gheorghe Cavcaliuc. "Este un act de intimidare"
Şeful interimar al Inspectoratului General al Poliţiei şi un şef de direcţie de la Ministerul de Interne au fost reţinuţi astăzi pe aeroportul Domodedovo din Moscova, în prezenţa ministrului de Interne, Oleg Balan. Cei care l-au reţinut sunt angajaţi ai Serviciului Federal de Securitate al Rusiei.
Deocamdată, nu se cunoaşte motivul. Cei doi fac parte dintr-o delegaţie oficială, care a plecat la Minsk, Belarus, la summit-ul miniştrilor de Interne din ţările CSI.
Şeful interimar al Inspectoratului General al Poliţiei, Gheorghe Cavcaliuc, spune că, inițial, a fost anunțat că ar fi o problemă cu paşaportul său. Ulterior, i-a fost comunicat că seamănă cu o persoană dată în căutare pe teritoriul Federaţiei Ruse. Așa cum nicio variantă nu a fost confirmată, oficialul moldovean a fost eliberat, după câteva ore.
Şeful de direcţie de la Ministerul de Interne, care a fost reţinut împreună cu Gheorghe Cavcaliuc a fost eliberat mai devreme. Şeful IGP nu exclude că reținerea sa are legătură cu activitatea profesională.
"Pe parcursul activităţii mele profesionale am descoperit foarte multe şi mari grupări criminale internaţionale. Al doilea motiv este că întotdeauna am luptat cu duşmanii statalităţii Republicii Moldova, care la fel i-am documentat şi i-am tras la răspundere", a spus şeful interimar al IGP, Gheorghe Cavcaliuc.
Ministrul de Interne, Oleg Balan, spune că, la Minsk, îi va cere socoteală omologului său rus.
"Noi vom continua drumul spre Minsk, acolo vom avea întrevedere bilaterală cu ministrul de Interne al Rusiei şi vom cere explicaţii", a declarat ministrul Afacerilor Interne, Oleg Balan.
Reprezentanţii Ministerului de Externe de la Chișinău spun că au fost iniţiate procedurile necesare pentru a afla motivul reţinerii.
"Nu avem informaţii oficiale, deocamdată, din partea autorităţilor ruse referitor la motivul reţinerii, dar Ambasada Republicii Moldova la Moscova a demarat deja procerdurile necesare pentru a afla informaţii pe acest caz", a menţionat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Ana Taban.
Fostul director interimar al Serviciului de Informații și Securitate, Valentin Dediu, crede că reținerea oficialilor moldoveni reprezintă un act de intimidare a Moldovei.
"În ultimul timp Poliţia de Frontieră din Moldova a întors mai multe persoane care veneau din Moscova şi erau bănuiţi de apartenenţa la serviciile secrete şi erau bănuiţi de apartenenţa la trupele militare, care ilegal, practic, veneau în Republica Moldova", a spus fostul director interimar al SIS, Valentin Dediu.
Dediu nu exclude că structurile de forță rusești ar avea o listă cu persoane indezirabile pe teritoriul Federației Ruse. Acum două luni, un fost angajat al unei instituții de drept din Moldova a fost reținut la Moscova și eliberat după câteva ore. El intenționa să ajungă în Belarus.