Poartă hainele fraţilor mai mari. Povestea a patru copii a unei familii din Drochia
Cei mai mulţi dintre elevi au mers astăzi la primul sunet de clopoţel în haine noi. Nu şi patru copii ai familiei Ştigarţov din satul Fântâniţa, raionul Drochia. Singurul venit al acesteia este salariul de 1.900 de lei al tatălui, bani care le ajung doar pentru mâncare şi întreţinere.
Dumitru este cel mai mare copil al familiei, iar în această zi a mers în clasa a VIII-a la gimnaziul din localitate. El s-a trezit mai devreme decât fraţii săi, pentru a hrăni animalele, înainte de a merge la şcoală.
Fraţii mai mici spun că au îmbrăcat hainele rămase de la cei mai mari. Părinţii le-au cumpărat doar rechizite.
"Album, mi-a cumpărat, caiete, învelitori. Cămaşa şi pantalonii au rămas de la fraţii mai mari", a spus elevul în clasa a V-a la gimnaziul din Fântâniţa, Sergiu Ştigarţov.
Mama copiilor spune că nu poate merge la muncă, pentru că are grijă de mezinul casei, de numai doi ani.
"Ne-am străduit să-i îmbrăcăm şi să-i încălţăm, nu le-am procurat nimic nou, i-am îmbrăcat în ce am avut. Facem şi noi ce putem ca să nu le fie ruşine să meargă la şcoală. Le-am procurat anul trecut haine mai mari, cu rezervă, le-am cusut un pic, aşa că acum hainele sunt numai bune", a spus mama copiilor Elena Ştigarţov.
Profesorii spun că greutăţile nu îi încurcă, însă, pe aceşti copii să fie elevi buni.
"Probleme cu ei nu avem, este o familie cu probleme financiare, dar copiii doresc să vină la şcoală, să fie în rând cu colegii şi să facă carte", a spus directoarea gimnaziului din satul Fântâniţa, Galina Brinişter.
În gimnaziul din satul Fântâniţa, raionul Drochia, învaţă peste 100 de elevi.