Aventura lui ''Marco Polo'' în Moldova, la final. GESTUL CURAJOS de adio pus la cale de celebrul italian
Va străbate întreaga Moldovă pas cu pas. Este vorba despre italianul Marco Povero, cunoscut mai mult ca "Marco Polo" din videoclipul trupei Zdob şi Zdub pentru piesa "Moldovenii s-au născut".
Tânărul, care este voluntar în ţara noastră, a decis să cunoască mai bine meleagurile mioritice înainte să plece înapoi acasă. Astfel, el va porni la drum alături de un prieten.
Cei doi tineri vor porni de la sud spre nord, adică vor merge de la Giurgiuleşti până la Criva. Astfel, ei ar urma să parcurgă 520 de kilometri.
Prima noapte o vor petrece la bunica de la Văleni, pe care a cunoscut-o în timpul filmărilor alături de zdubi.
Marco se declară îndrăgostit peste cap de Moldova.
"Ideea asta îmi aparţine. Eu am fost în Moldova trei ani jumate şi acum am să plec şi m-am gândit ca să merg prin toată Moldova, prin toate locurile pe care le cunosc să văd persoane pe care le cunosc şi să-mi iau un rămas bun cumva", a spus voluntarul.
Pentru că drumul va fi lung, băieţii şi-au luat doar strictul necesar.
"Tot ce avem este aici pe noi. Asta sandale de rezervă, am încălţăminte şi apă, asta de mâncat, lenjerie intimă, ştergar", a adăugat voluntarul.
Nici bani nu au prea mulţi.
"Nu avem mult. Cred că vreo două sute de euro, poate", a zis Marco.
Planul pentru această călătorie a fost făcut din timp. Chiar dacă pe parcursul călătoriei ar putea dormi şi în corturi, Marco spune că vrea să stea la oameni pe care i-a cunoscut de-a lungul anilor de voluntariat.
"Avem un plan cu etape făcute, aşa aproximativ dar destul de flexibil. Totuşi ne-am gândit să mergem la persoane pe care le cunoaştem, cum am spus", a conchis italianul.
Marco Povero a ajuns în Moldova în anul 2012, în cadrul unei misiuni sociale. La sfârşitul lunii septembrie, acesta se va întoarce în Italia.
- Finala concursului Eurovizion 2011: Zdob şi Zdub vor intra pe scenă cu numărul 15
- Lidia Bejenaru păstrează cu sfinţenie tradiţiile de Crăciun. VEZI cine a venit, azi, să o colinde pe bunica de la Văleni
- GESTUL EMOŢIONANT al lui "Marco Polo". Ce face la Chişinău italianul din clipul "Moldovenii s-au născut"