Un taximetrist a fost atacat cu un cuţit de doi minori din Drochia. Ce riscă agresorii
Foto: digi24.ro
canal tv
Doi minori din Drochia au fost reţinuţi imediat după ce l-au atacat cu un cuţit pe un taximetrist.
Potrivit procurorilor, pe data de 30 august, minorii, aflându-se într-un taxi, l-au atacat pe şofer cu un cuţit cu scopul de a-l deposeda de bunuri. Agresorii însă nu şi-au dus intenţiile până la capăt, deoarece victima a opus rezistenţă.
Pe faptul dat s-a dispus pornirea urmăririi penale sub acuzaţia de tentativă de omor, iar învinuiţii, actualmente sunt reţinuţi pentru 30 de zile.
Dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi de cele incriminate, minorii de 17 şi respectiv, 16 ani riscă ani grei de închisoare.