Atac terorist în capitala Ucrainei: Patru indivizi au aruncat o grenadă
Violențele în capitala Ucrainei nu contenesc. Sediul formațiunii ultranaționaliste "Sectorul de Dreapta" a fost ținta unei explozii noaptea trecută. Patru indivizi au aruncat o grenadă, iar poliția ia în calcul un posibil atac terorist.
Între timp, 16 persoane suspectate că ar sta în spatele confruntărilor de la Kiev au fost arestate pe un termen de două luni.
Mai mulţi oameni suspectaţi că ar sta în spatele confruntărilor de la Kiev au fost arestaţi
Printre cei arestaţi este şi principalul suspect care ar fi aruncat grenada în mulțime, Igor Gumeniuk.
Iar președintele Petro Poroșenko, a acuzat Rusia de moartea celor trei militari din Garda Națională. Oficialul a precizat că Moscova destabilizează situația din Ucraina cu ajutorul rebelilor ultranaționaliști.
Unii lideri politici de la Kiev i-au incriminat anterior președintelui partidului naționalist "Svoboda", Oleg Tiagnibok, că ar fi responsabil de violențele din fața legislativului ucrainean.
Confruntările au început când aproape o mie de protestatari au vrut să intre cu forţa în clădirea Parlamentului. Manifestanții erau nemulțumiți că deputaţii au votat în prima lectură descentralizarea puterii în Ucraina.
PROTESTE VIOLENTE la Kiev după ce Rada Supremă a votat un proiect de lege IMPORTANT (LIVE VIDEO)