METEO 4 septembrie 2015: Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunţă ploi cu descărcări electrice
Astăzi se prevede cer senin la variabil. În a doua jumătate a zilei izolat sunt posibile ploi slabe de scurtă durată, însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla din sud-vest, de la slab la moderat.
La Briceni și Soroca vor fi 31 de grade Celsius, iar la Bălți cu un grad mai mult. La Chișinău termometrele vor indica 34 de grade, iar la Tiraspol şi Leova va fi cu un grad mai mult. La Cahul și Comrat temperaturile vor urca până la 36 de grade Celsius.
Pe litoral, vremea va fi caldă. La Constanța se vor înregistra 28 de grade, în condiţiile unui cer variabil. La Odesa şi Varna va fi senin, iar termometrele vor indica 32 şi, respectiv, 30 de grade Celsius. În schimb, la Barcelona se aşteaptă ploi și sunt prognozate 22 de grade.
În Antalya soarele va străluci din plin, iar temperatura aerului va atinge 30 de grade. La Bodrum și Saloniki se așteaptă 33 de grade Celsius, iar în Larnaka cu un grad mai puţin. Cel mai cald va fi pe litoralul egiptean, unde maximele vor ajunge până la 37 de grade.
Meteo