REACŢIA Union Fenosa la faptul că este obligată să plătească o AMENDĂ DE ZECI DE MII DE LEI
Î.C.S. "Red Union Fenosa" S.A. nu este de acord cu decizia Curţii Supreme de Justiţie de a sancţiona întreprinderea pentru încălcarea legislaţiei cu privire la protecţia concurenţei.
Astfel, într-un comunicat de presă reprezentanţii "RED Union Fenosa" notează că:
Î.C.S. "Red Union Fenosa" S.A. desfăşoară o activitate reglementată în totalitate, atât sub aspect juridic, cât şi tehnic şi respectă întocmai şi întotdeauna legislaţia şi actele normative în vigoare ale Republicii Moldova.
Î.C.S. "Red Union Fenosa" S.A. utilizează, conform normelor legale, contoare omologate în Republica Moldova, care sunt testate în laboratoare independente şi care corespund cerinţelor Regulamentului ANRE privind măsurarea energiei electrice în scopuri comerciale.
Î.C.S. "Red Union Fenosa" S.A. nu a limitat posibilitatea consumatorilor de alegere a contoarelor, dar s-a prevalat de dreptul său acordat de actele normative în vigoare de a stabili caracteristicile tehnice ale contoarelor pentru a instala aparate de măsurare performante sub aspectul preciziei metrologice şi a siguranţei antifraudă (este vorba de contoare mai moderne şi aceasta este în beneficiul consumatorului) pentru a preveni instalarea unor contoare lesne de manipulat, din categoria cărora erau unele contoare de pe piaţă
Este regretabil faptul că, fixând amenda de 10%, Consiliul Concurenţei a încălcat legea din moment ce a aplicat-o nu doar la venit, ci si la TVA 20%, or TVA nu intră în categoria venitului, fiind un impozit colectat de Î.C.S. „Red Union Fenosa S.A. în beneficiul statului.
Totodată, Î.C.S. "Red Union Fenosa" S.A. menţionează, că piaţa de comercializare a contoarelor de energie electrică este una relativ mică ce cuprinde vânzări de contoare doar către consumatorii non-casnici şi asta deoarece consumatorilor casnici contoarele li se instalează din contul operatorului de reţea".
PUBLIKA.MD aminteşte că Union Fenosa a fost obligată să plătească o amendă de aproximativ 190.000 de lei pentru tratarea inechitabilă a consumatorilor.
Consiliul Concurenţei a sesizat anterior că "RED Union Fenosa", folosindu-se de poziţia sa dominantă pe piaţă, impunea cerinţe nejustificate la instalarea contoarelor de energie electrică.