Accident controversat în Capitală. Un boschetar s-a aruncat sub un autobuz (VIDEO)
Un bărbat ajuns în comă la spital după ce s-ar fi aruncat în faţa unui autobuz. Accidentul s-a produs în această dimineaţă pe strada Albișoara din Capitală.
Șoferul autobuzului susţine că bărbatul, în vârstă de 60 de ani, s-ar fi aruncat intenţionat sub roţile autocarului.
''Nu m-am așteptat. M-am ferit pe partea stângă, dar dumnealui a fost pregătit. Ne uitam că dumnealui parcă se uita după microbuz, de parcă ar vrea să îl oprească și s-a izbit''.
De aceeaşi părere sunt şi martorii accidentului. Ei mai spun că autobuzul nu se deplasa cu viteză mare.
''S-a aruncat singur cu capul în autobuz, s-a lovit și a căzut jos''.
''De aici s-a pornit în față și autobuzul a vrut să ocolească și încă un pic și ieșea pe contrasens doar ca să evite lovitura''.
Bărbatul rănit a fost internat în secția Reanimare a Institutului de Medicină Urgentă.
''În urma impactului violent, el a suferit traumatism cranio-cerebral, comoție cerebrală și contuzie. După ce i s-a acordat asistență a fost adus în stare de comă profundă'', a menţionat purtătorul de cuvânt al Institutului de Medicină Urgentă, Petru Craveţ.
Poliţia nu a făcut, deocamdată, vreun comentariu în legătură cu acest caz.
- O femeie a ajuns în comă la spital, după ce şoferul unui autoturism nu i-a cedat trecerea unui camion
- ACCIDENT FATAL în raionul Orhei: Un bărbat a murit pe loc
- Accident şocant. Un bărbat a fost călcat de TREI maşini pe trecerea de pietoni
- CAZ GROAZNIC! Un bărbat a ajuns la reanimare după ce a fost luat în coarne de un taur furios