O autoutilitară furată din Portugalia în 2008, plimbată prin toată Europa. Unde a fost găsită maşina
O autoutilitară furată din Portugalia a fost găsită la graniţa de est a României. Poliţiştii de frontieră din Botoşani au întocmit un dosar penal pe numele unui cetăţean român, care se afla la volanul maşinii.
Totul s-a întâmplat pe 9 septembrie, în jurul orei 08:30. Oamenii legii au oprit în localitatea de frontieră Sinăuţi, judeţul Botoşani, o autoutilitară înmatriculată în Portugalia, condusă de un bărbat în vârstă de 51 de ani.
Şoferul avea ca pasager pe un alt cetăţean român, în vârstă de 38 de ani, domiciliat în judeţul Suceava, care era proprietarul vehiculului.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră din România au constatat că autoutilitara marca Ford Tranzit figura ca fiind furată din Portugalia în anul 2008.
Pe de altă parte, proprietarul autoutilitarei a spus că a cumpărat maşina în anul 2014, fără a şti că aceasta a fost furată.
Poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul a fost indisponibilizat la sediul Poliţiei de Frontieră pentru a continua cercetările.