METEO 12 septembrie: Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunţă ploi cu descărcări electrice
Astăzi, se prevede cer variabil. Ziua, pe arii extinse, sunt posibile ploi de scurtă durată, iar izolat cu descărcări electrice. Vântul va sufla din nord-est, de la slab la moderat. La Briceni sunt prognozate 17 de grade Celsius, iar la Soroca cu un grad mai mult. La Bălți se aşteaptă 19 grade. La Orhei şi Chișinău termometrele vor indica 20 de grade, iar la Tiraspol şi Leova se vor înregistra 21 de grade. La Comrat şi Cahul maximele vor urca până la 22 de grade Celsius.
Pentru următoarele zile, meteorologii prognozează vreme fără precipitaţii. Duminică şi luni vom avea 25 de grade Celsius, în condiţiile unui cer variabil. Marţi, miercuri şi joi se așteaptă până la 26 de grade.
Pe litoral, vremea va fi variabilă. La Constanța se vor înregistra 23 de grade Celsius, iar la Odesa şi Varna - cu un grad mai mult. La Budva termometrele vor indica 28 de grade, iar la Barcelona - de 26 de grade.
În Antalya va fi cer senin şi maxime de 34 de grade Celsius, iar la Bodrum cu două grade mai puţin. La Saloniki sunt prognozate 27 de grade, iar în Larnaca se așteaptă 36 de grade. Cel mai cald va fi pe litoralul egiptean, unde maximele vor atinge 39 de grade Celsius.