EXPLOZIE într-o gospodărie din oraşul Soroca. Un bărbat a fost transportat la spital
Embed:
Pompierii, în alertă. O explozie a avut loc, aseară, într-o gospodărie din oraşul Soroca.
Potrivit reprezentanţilor Serviciului Situaţiilor Excepţionale, deflagraţia a avut loc într-o construcţie auxiliară din strada Crizantemelor nr.65 în urma căreia a fost afectată încăperea.
Proprietarul, în vârstă de 59 de ani. a primit arsuri de gradul I – II pe suprafaţa corpului. Ulterior, victima a fost transportată la spitalul raional din Soroca pentru îngrijiri medicale.
Din informaţiile preventive în urma exploziei nu a avut loc incendiu, iar alte construcţii nu au fost distruse.
Din primele investigaţii se cunoaşte că explozia a avut loc în urma scurgerii de gaze de la o butelie de tip propan butan.
Toate circumstanţele urmează să fie stabilite.