24 de personalităţi din ţară, DECORATE cu distincţiile parlamentului de ZIUA INDEPENDENŢEI Republicii Moldova (GALERIE FOTO)
Promovează valori democratice prin activităţile lor zilnice şi contribuie la dezvoltarea ţării. Vorbim despre 24 de personalităţi care au fost decorate, astăzi, de preşedintele Parlamentului, Andrian Candu. Printre acestea se numără salvatori, carabinieri, profesori, medici, savanţi şi oameni de cultură.
"Se acordă Medalia Democraţiei plutonierul Maxim Scripcaraş pentru ţinuta morală impecabilă şi serviciu deosebit adus comunităţii. L-aţi văzut la televizor în ştirile frumoase, el a salvat o viaţă omenească."
O medalie a democraţiei a primit şi ambasadorul ţării noastre la Organizația Națiunilor Unite pentru promovarea intereselor Republicii Moldova pe arena internaţională.
"Domnul Moraru este cel care ne-a ajutat foarte să promovăm, după cum cunoaşteţi toţi, rezoluţia la Organizația Națiunilor Unite şi îi mulţumim foarte mult, vă rog să-i transmiteţi."
Printre laureații distincțiilor Parlamentului sunt şi academicienii Ion Ababii şi Nicolae Dabija.
"Mă onorează aceasta distincţie a Parlamentului Republicii Moldova. Mă onorează pentru că mi-a fost acordată şi cu un jubeleu pe care l-am serbat nu prea demult. Totuși Republica Moldova este pe un drum bun. Eu aş dori tinerilor foarte talentaţi să-şi găsească pe sine aici", a spus Nicolae Dabija, scriitor.
Şi maestrul în sport Petru Caduc, medicii Tatiana Ghidirimschi și Galina Roșca, profesorii Ludmila Ursu și Maria Suceveanu, dar şi muzicianul Alex Calancea au fost decoraţi de preşedintele Parlamentului.
"Este o apreciere înaltă şi sunt onorată de a primi aceasta apreciere pentru activitatea de o viaţă. Dar aş vrea să impart aceasta onoare cu toţi cu care am coloborat", a spus Ludmila Ursu, scriitor.
"Este aprecierea muncii mele şi nu numai a mele, dar a persoanelor care au asistat astăzi aici. Parlamentul şi Guvernul duc o politică corectă în dezvoltarea Republicii Moldova", a spus Petru Caduc, maestru în sport.
Andrian Candu susţine că toţi cei decoraţi au avut o contribuție remarcabilă în promovarea imaginii ţării noastre.
"Aprecieri pentru cetăţeni ai Republicii Moldova care contribuie în fiecare zi prin activitatea lor pentru reuşitele acestei ţări. Anume de Ziua Independeţi merită de fiecare dată să ne aducem aminte de ei", a spus preşedintele parlamentului, Andrian Candu.
Distincțiile Parlamentului au fost instituite anul trecut, când au fost decorate 35 de personalităţi.

Andrian Candu, distincţii, personalităţi, Ziua Independenţei Republicii Moldovatoate TAG-urile
Actualitate
Actualitate
- Andrian Candu despre demonstraţiile din Capitală: Sunt nişte acţiuni organizate de unele partide politice şi susținătorii acestora
- Moldova, felicitată pe reţelele de socializare de mai mulţi oficiali străini
- Candu a solicitat organizarea unor audieri parlamentare în cazul expulzării din țară a 7 cetățeni străini