Un tânăr a aplicat de 10 ori la Harvard şi de fiecare dată a fost respins. Acum este profesor acolo
"La Harvard am aplicat de 10 ori şi am fost respins de fiecare dată. Într-un final am renunţat şi mi-am spus că îmtr-o bună zi am să merg să le predau cursuri celor de acolo", a spus Ma în cadrul conferinţei Davos 2015, scrie Realitatea.
Jack Ma îşi aminteşte că elevii din China primeau informaţii distorsionate, diferite de realitatea existentă în acel moment.
"Ceea ce am aflat de la străinii veniţi în China mi-a deschis mintea; lucrurile erau atât de diferite faţă de ceea ce învăţasem la şcoală, iar asta m-a învăţat să îmi folosesc mintea de fiecare dată când aflu ceva nou.", scrie businessmagazin.ro.
"Prima oară am intrat pe internet în 1995, când am fost în vizită la un prieten în Statele Unite. Mi-era teamă să folosesc calculatorul, pentru că erau foarte scumpe şi nu aş fi avut bani să îl plătesc dacă îl stricam. Primul lucru pe care l-am căutat pe internet a fost "bere". Am găsit sute de rezultate, nu îmi venea să cred. Iar apoi am căuta "China" şi nu exista nicio informaţie; asta se întâmpla cu doar 20 de ani în urmă", povesteşte miliardarul chinez.
Jack Ma sau Ma Yun este fondatorul grupului chinez de comerţ electronic Alibaba, cel care a devenit anul trecut cel mai bogat om din China, în urma listării companiei pe bursa din New York.
Listarea i-a adus lui Alibaba o sumă record de 25 de miliarde de dolari, compania ajungând la o valoare de piaţă de peste 200 de miliarde de dolari.