Şeful statului şi ministrul Culturii, la căpătâiul regretatului actor Mihai Volontir (VIDEO)
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a participat astăzi la slujba religioasă oficiată de un sobor de preoți în memoria actorului Mihai Volontir, la Catedrala Sfânta Teodora de la Sihla din Chișinău.
Șeful statului, însoțit de consilieri prezidențiali și de ministrul Culturii, Monica Babuc, a transmis condoleanțe familiei îndurerate și a depus flori la sicriul actorului.
Monica Babuc a afirmat pentru Publika TV că actorul va rămâne mereu în inimile oamenilor cărora le-au plăcut cânticele lui şi rolurile din filme.
"Prin cântecele lui, prin rolurile pe care le-a jucat, prin rolul lui de luptător pentru idealurile naţionale - a semnat Declaraţia de Independenţă - , este o personbalitate atât de complexă, atât de autosuficientă, prin modul în care s-a prezentat dânsul în viaţă, încât oamenii îi păstrează memoria chiar dacă lumea care trebuie nu prea are grijă de acest lucru. Noi o să avem grijă de acest lucru. Am vorbit cu televiziunea moldovenească să difuzeze cât mai multe filme cu Mihai Volontir în următoarea perioadă", a spus ministrul Culturii.