Doi inspectori de patrulare din Cahul, cercetaţi penal. De ce sunt bănuiţi oamenii legii
Doi inspectori de patrulare din Cahul sunt cercetaţi penal pentru corupere pasivă. Aceştia sunt bănuiţi că ar fi extorcat diferite sume de bani de la şoferi pentru că ar fi condus în stare de ebrietate.
Banii ar fi fost percepuţi pentru a nu le întocmi procese contravenţionale. Unul dintre poliţişti a fost reţinut, iar altul a părăsit localitatea şi este anunţat în căutare.
Direcţia Generală Teritorială "Sud" a CNA a primit mai multe denunţuri de la şoferi care susţin că au achitat poliţiştilor între 4.000 şi 7.000 de lei pentru a scăpa de pedeapsă.
Ei au mărturisit că oamenii legii promiteau că o parte din bani urma să ajungă la medicul care se ocupa de prelevarea probelor de sânge şi care trebuia să indice un grad de alcoolemie corespunzător normei admise.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, bănuiţii riscă până la 10 ani de închisoare şi o cu amendă de până la 160.000 de lei, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.