Leul moldovenesc se depreciază puternic. Ce curs a stabilit BNM pentru luni
Moneda unică europeană se apropie vertiginos de pragul de 23 de lei. Pentru luni, Banca Naţională a Moldovei a stabilit un curs al euro de 22 de lei şi 89 de bani, cu 40 de bani mai mare faţă de cel de astăzi.
Valoarea dolarului va depăşi, luni, la cursul oficial, nivelul de 20 de lei, cu 18 bani mai mult faţă de astăzi. Deprecierea leului îi îngrijorează pe oameni, care se tem de un nou val de scumpiri.
Unele case de schimb valutar deja vând euro cu 23 de lei, iar dolarul cu 20 de lei şi 15 bani. Timp de o săptămână, euro s-a apreciat cu un leu şi 15 bani, iar dolarul - cu 75 de bani.
''La populaţia Republicii Moldova au rămas veniturile aceleaşi. În rezultat, marfa care este de import o să fie foarte scumpă şi nu va fi accesibilă pentru popor'', spune un bărbat.
''După preţurile noastre care s-au ridicat, salariile sunt mici, joase, e imposibil de trăit.''
''Dacă schimb dolari în lei, mă bucur, dar se devalorizează leul.''
Reprezentanţii caselor de schimb valutar spun că au suficientă valută pentru a face faţă solicitărilor.
''Este și valută şi lei.''
Reprezentanţii Băncii Naţionale au explicat deprecierea bruscă a leului prin aprecierea monedei unice europene pe piaţa externă.