Fiscul ar putea intenta dosare penale pentru fraude economice. REACŢIA şefului interimar al IGP
Fiscul va putea intenta dosare penale pentru fraude economice. Asta dacă va fi aprobat un proiect de lege, prezentat de Ministerul Finanţelor, care prevede extinderea atribuţiilor acestei instituţii de control.
Autorii iniţiativei propun ca în cadrul Inspectoratului Fiscal să fie creată o subdiviziune specializată în investigarea infracţiunilor economice. Potrivit lor, în acest fel, bugetul de stat ar putea obţine venituri de jumătate de miliard de lei anual.
"Atunci când depistăm nereguli în timpul controalelor, suntem obligaţi ca într-un termen cât mai scurt să analizăm cazul şi să luăm o decizie, după care să informăm organele de anchetă. Dacă acest proiect de lege va fi aprobat, nu se va mai pierde timpul pentru a informa instituţiile de drept, iar Fiscul nu va mai face din nou verificări", a explicat şeful adjunct Direcţia de asistenţă juridică a Inspectoratului Fiscal de Stat, Victoria Belous.
Responsabilii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei nu sunt însă de acord cu această iniţiativă.
"Inspectoratul General al Poliţiei are propriul departament care se ocupă de investigarea crimelor şi fraudelor economice. Avem şi o Direcţie de urmărire penală, care de asemenea are sub competenţă o structură care combate asemenea cazuri. Eu nu aş spune că Poliţia nu se isprăveşte cu anchetarea acestor crime, despre care ne informează Fiscul", a declarat șeful interimar al Inspectoratului General al Poliției, Gheorghe Cavcaliuc.
Opinia şefului IGP este împărtăşită şi de analiştii independenţi.
"De facto, o structură de stat le învinuieşte pe altele că nu ar fi efective. Este oare acest lucru mai important pentru Moldova acum? Este oare necesar de creat un nou departament care încă nu se ştie cum va funcţiona? Pe lângă acest fapt, există deja organizaţii care au aceleaşi responsabilităţi. Avem o ţară mică şi nu ne permitem să cheltuim bani pentru a implementa alte mecanisme", a spus expertul economic Sergiu Gaibu.
Proiectul de lege a fost transmis spre dezbateri în Guvern, după care va ajunge în Parlament.