Ce-i nou nu e mereu bun. Test comparativ iOS 8.4.1 vs iOS 9 (VIDEO)
Dacă nu aţi apucat încă să faceţi update la iOS 9, acest clip comparativ vă va ajuta să luaţi o decizie inspirată pe marginea acestui subiect, scrie playtech.ro.
O dată pe an, cei de la Apple anunţă, pe lângă noi iPhone-uri, o nouă versiune de iOS. De această dată, este vorba de iOS 9, unul dintre sistemele de operare cu o rată de adopţie ce a crescut într-un ritm mult mai alert faţă de vechile versiuni.
Ca de obicei însă, un amalgam de funcţii noi este previzibil că vor afecta negativ performanţa iDevice-ului vostru, mai ales dacă nu a fost lansat în ultimii ani.
Încercând să ne ofere o imagine de asamblu asupra diferenţelor de performanţă între aceleaşi dispozitive cu iOS 8.4.1 şi iOS 9, cei de la Everything Apple Pro au publicat clipul de mai jos. Acesta este foarte concludent deoarece include teste de rapiditate pe iPhone 4S, iPhone 5, iPhone 5S şi iPhone 6.
Să începem cu partea bună a ecuaţiei. Se pare că, exceptând bătrânul iPhone 4S, terminalele cu iOS 9 pornesc mai repede decât cele cu iOS 8.4.1. Un iPhone 4S porneşte cu 3 secunde mai încet după update, decât înainte. Din păcate, când vine vorba de lansarea unui număr semnificativ de aplicaţii, iOS 8.4.1 iese câştigător la performanţă.
Cu toate că este mai evidentă în cazul unui 4S, chiar şi la iPhone 6 există o diferenţă de rapiditate. În teorie, aceasta din urmă nu va fi foarte evidentă, dar există şi poate fi deranjantă.
În altă ordine de idei, concluzia este una singură. Dacă unicul criteriu pentru care vă faceţi un update de software ţine de viteza cu care navigaţi prin meniuri sau intraţi şi ieşiţi din aplicaţii, ar fi bine să rămâneţi la iOS 8.4.1.