Cum îţi afectează creierul produsele fast-food. Este mult mai GRAV decât se credea
Consumul de junk food nu este nemilos doar cu talia sau cu inima celor care preferă acest gen de alimentaţie, ci este mult mai nociv pentru sănătate decât se credea, susţine un studiu publicat revista BMC Medicine, potrivit descopera.ro.
Cercetătorii de la Deakin University şi Australian National University au descoperit recent că hipocampusul (regiunea creierului implicată în menţinerea sănătăţii mintale, în învăţare şi memorie) este mult mai mic la persoanele cu diete nesănătoase.
Ca să ajungă la această concluzie, echipa de cercetare a apelat la scanere RMN pentru a măsura dimensiunea hipocampus-ului participanţilor la studiu şi apoi le-a examinat dietele. Oamenii de ştiinţă au luat în considerare toţi factorii care ar putea influenţa hipocampusul şi apoi au comparat încrucişat toate datele.
Potrivit Eatthis.com, deşi oamenii de ştiinţă cunoşteau de ceva timp că dieta afectează dimensiunea şi funcţia hipocampusului la animale, studiul cercetătorilor australieni sugerează acum că această concluzie este valabilă şi la oameni.