SCÂNTEI ŞI FLĂCĂRI! Un avion a aterizat de urgenţă, după ce un motor ar fi luat foc
Foto: publika.md
Un avion al companiei Cathay Pacific, cu sediul la Hong Kong, care efectua un zbor pe ruta Perth-Hong Kong, a aterizat de urgenţă în Indonezia. Asta după ce un motor ar fi luat foc în zbor, scrie adevarul.ro.
"S-a auzit un zgomot puternic, s-au văzut scântei şi flăcări", i-a spus un pasager fratelui său, care a contactat radiodifuzorul australian ABC.
Bărbatul afirmă că la bordul avionului s-a făcut întuneric, iar 15 minute mai târziu căpitanul zborului CX170 a anunţat o problemă la unul dintre motoare şi că va efectua o aterizare în Indonezia.
Compania aeriană a anunţat că în cabină nu era niciun incendiu, iar toţi membrii echipajului şi pasagerii au aterizat în siguranţă (pe Insula indoneziană) Bali.