E greu să te desparţi de banii proprii. Ce i-a făcut lui Neymar un tribunal din Brazilia
Un tribunal brazilian a pus sechestru pe bunuri în valoare de 42 de milioane de euro, aparținând jucătorului Barcelonei, Neymar.
Tribunalul a luat această decizie pentru a se asigura că fotbalistul își va plăti impozitele datorate Fiscului în urma transferului său la Barcelona. Fiscul brazilian îi cere lui Neymar 14 milioane de euro drept impozite nedeclarate între anii 2011 și 2013.
Dat fiind faptul că suma depășește 30 la sută din averea lui Neymar, care ajunge la 55 de milioane de euro, tribunalul a decis sechestrarea și bunurilor aparținând tatălui său și companiile familiei fotbalistului.
Potrivit Fiscului brazilian, Neymar a mai omis în declarația sa fiscal mai multe sume obținute din servicii de publicitate, drepturi de imagine și alte contracte semnate cu Barcelona și alte companii în perioada 2011-2013.
Fiscul brazilian consideră că jucătorul a evitat plata impozitelor, pentru că banii primiți în urma transferului său la Barcelona au fost declarați venituri ale companiilor sale.
Ceea ce le-a atras atenția magistraților brazilieni este că Neymar are pe numele său doar 8 la sută din averea sa reală. În plus, acesta nu deține niciun bun material și niciun imobil.