Frate frate, dar brânza-i cu bani. În ce condiţii Moldova va primi creditul oferit de România
Decizia FMI de a nu semna un memorandum cu Republica Moldova a fost influenţată şi de protestele pe care le-au găsit la Chişinău. Declaraţia a fost făcută de către liderul liberal Mihai Ghimpu, în cadrul emisiunii REPLICA, difuzată aseară pe Prime. De asemenea, politicianul a mai spus că unul dintre motivele reclamate de FMI ar fi faptul că până acum nu au fost lichidate cele trei bănci cu probleme.
"Au venit aici, au văzut mitinguri, proteste, un partid, al doilea, al treilea, asta pentru ei instabilitatea înseamnă. E democraţie, dar ei nu cred că aceasta majoritate parlamentară va rezista, așa sunt occidentalii. Şi vreau să vă spun că răul pe care ni-l aduc cei care au ieşit şi în Piaţă şi DA şi aceşti doi, iată îl vedem", a spus preşedintele PL, Mihai Ghimpu.
Liderul PL a precizat că în lipsa acordului cu FMI, investiţiile vor bate pasul pe loc, întrucât banii vor fi realocaţi pentru salarii şi pensii. Mihai Ghimpu a mai spus că de relaţia Moldovei cu FMI, depinde şi obţinerea împrumutului promis de România.
"Şi în situaţia asta în care suntem noi, noi am mizat pe acordul de împrumut de la fraţii noștri de la Bucureşti de 150 de milioane, acuma FMI a zis nu, orice stat poate acorda ajutor Republicii Moldova doar după semnarea acordului cu FMI, pentru că noi vrem să vedem reforme, vrem să fie trași la răspundere cei care au furat miliardul şi vrem să funcționeze legea, și noi suntem într-o situație foarte stupidă acuma", a afirmat preşedintele PL, Mihai Ghimpu.
"Desigur este problema Republicii Moldova, dar eu m-aș întreba de ce se fac asemenea gen de presiuni, pentru că de multe ori se aduc critici Fondului Monetar Internațional, pentru că ei agravează instabilitatea politică dintr-o țară, prin acțiunile sau inacțiunile acestei instituții, și crează prejudicii economice și politce. Mă tem să nu ajungem în această situație", a zis analistul politic Corneliu Ciurea.
"Dacă Fondul Monetar procedează așa cum a spus domnul Ciurea, cu adevărat, câteodată fac greșeli, înseamnă că ei vorbesc de instabilitate, dar ei mai mare instabilitate ne creează nouă. Ei trebuie să se orienteze la următorul lucru, este majoritate parlamentară, este Guvern, haideți să vedem", a completat preşedintele PL, Mihai Ghimpu.