Revista presei, despre SCANDALUL noxelor emise de maşinile VW. Ce au anunţat companiile Skoda şi Audi
Compania cehă Skoda, parte a grupului Volkswagen, a anunțat luni că 1,2 milioane dintre maşinile sale au fost echipate cu softul care permite falsificarea testelor antipoluare. Potrivit AFP, și constructorul auto Audi a anunțat că pe 2,1 milioane dintre automobilele sale a fost instalat acest program.
Separatiștii vor continua calea spre independența Cataloniei, după ce au obținut o majoritate clară în parlamentul regional, în urma alegerilor de duminică. Potrivit Reuters, aceștia i-au cerut guvernului de la Madrid să accepte un referendum democratic privind independența Cataloniei.
În Praga a avut loc un miting pentru ieșirea Cehiei din blocul NATO, conform portalului de știri Sputnik News. Mai mult de 100 de oameni s-au adunat în piața Wenceslas cu placate pe care scria "Afară din NATO" și "Ucraina în NATO = Război în Europa".
Sistemul finanțelor publice al României este sustenabil, iar datoria ţării este a patra, cea mai mică din Uniunea europeană, ca pondere în Produsul Intern Brut. Declarația îi aparține premierului Victor Ponta, citat de Agerpres.
Mesajul de speranță, credință și unitate, pe care l-a transmis Papa Francisc în timpul recentei vizite în Statele Unite va fi transformat într-un album de muzică pop-rock, intitulat "Wake Up!", scrie Fox News. Vaticanul a aprobat producția discului, care va însemna o colaborare muzicală a cancelariei papale cu vestita casă de discuri Believe Digital.