Trei angajaţi de la Penitenciarul nr. 13, trimişi în judecată! Ce infracţiuni au săvârşit
Embed:
Trei angajaţi ai Penitenciarului nr. 13 din Capitală, vor compărea în faţa magistraţilor. Procurorii au trimis în judecată dosarul, în care aceştia sunt acuzaţi că şi-au depăşit atribuţiile de serviciu, în cazul unui jurnalist reţinut pentru trei zile în anul 2014.
Ziaristul ar fi fost plasat într-o celulă cu cinci deţinuţi, condamnaţi pentru infracţiuni deosebit de grave. Potrivit procurorilor, angajaţii penitenciarului au admis presiuni psihice asupra jurnalistului, ca acesta să dezvăluie sursele sale de informare.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, acuzaţii riscă amendă sau închisoare de până la trei ani şi privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii pe un termen de până la cinci ani.