Întrunire cu ușile închise. Liderii țărilor care fac parte din formatul Normandia discută la Paris
Liderii țărilor care fac parte din formatul Normandia s-au întâlnit din nou, pentru a discuta despre criza din estul Ucrainei. Reuniunea dintre Petro Poroșenko, Vladimir Putin, Angela Merkel şi Francois Hollande are loc la Paris.
Până la această oră, președintele Rusiei a avut o discuție separată cu omologul său francez, precum și cu șefa executivului de la Berlin.
Întrunirea dintre cei patru se desfășoară cu ușile închise. Potrivit consilierului de la Kremlin Iuri Ușakov, o discuție față în față dintre Putin și Poroșenko nu este programată.
Agenţia UNIAN scrie că liderul de la Kiev îi va cere Rusiei să anuleze alegerile locale din Donbas, nerecunoscute de Kiev. La Paris va fi evaluat și gradul de implementare a armistițiului convenit la Minsk în luna februarie a acestui an.