Trei savanţi au câștigat premiul Nobel pentru Medicină. Ce au descoperit
Premiul Nobel pentru Medicină are în acest an trei laureaţi. De această prestigioasă distincţie se vor bucura William Campbell și Satoshi Ōmura pentru descoperirile lor în privința unei noi terapii împotriva infecțiilor cauzate de paraziții intestinali, dar şi cercetătoarea chineză Youyou Tu pentru un tratament împotriva malariei.
Laureaţii vor primi câte o medalie din aur şi un premiu în valoare de aproximativ 950.000 de euro, pe care îl vor împărţi.
În acest an au fost propuşi pentru această distincţie 327 de oameni de știință, dintre care 57 au fost nominalizați pentru prima dată.
Premiul pentru medicină marchează debutul sezonul Nobel, care va continua mâine cu cel pentru fizică, iar miercuri - pentru chimie. Vor urma cele mai aşteptate distincţii, cel pentru Literatură şi cel pentru Pace.