Nu mai e mult până la Sfârşitul Lumii. FOCUL VA ARDE Pământul chiar mâine
Chiar dacă Planeta noastră a scăpat nevătamată de "Luna Sângeroasă", chiar peste câteva clipe nu mai sunt sorţi de salvare, avertizează o organizaţie religioasă din America.
eBible Fellowship, o asociaţie creştină cu sediul lângă Philadelphia, îşi bazează prezicerea pe o altă profeţie de-a sa, conform căreia, sfârşitul lumii trebuia să fie pe 21 mai 2011. Chiar dacă acea profeţie nu s-a realizat, organizaţia este sigură că de această dată a făcut toate calculele corect.
"După cum arată Biblia, se pare că 7 octombrie va fi ziua despre care Dumnezeu a vorbit: ziua în care lumea va muri", a spus Chris McCann, liderul şi fondatorul asociaţiei de creştini pe Internet.
"Va dispărea pentru totdeauna. Va fi anihilată", a spus McCann.
Potrivit interpretării Bibliei date de credincios, Pământul va fi nimicit cu foc.