Lipsa imunităţii îl face vulnerabil. Fostul preşedinte român Traian Băsescu, anchetat pentru FURT
Traian Băsescu a fost audiat astăzi de judecători, în dosarul răpirii jurnaliştilor români în Irak. Plângerea a fost depusă de politicianul Corneliu Vadim Tudor, care s-a stins din viaţă recent.
El susținea că fostul preşedinte al României, împreună cu Vasile Blaga, care era ministru al Administrației și Internelor în acea perioadă, și-ar fi însușit o parte din suma care ar fi fost plătită drept răscumpărare. Băsescu respinge acuzaţiile care i se aduc.
"Când se aduce în spațiul public ideea că un șef de stat, în colaborare cu un general american au putut să fure bani, iar autoritățile române fac un spectacol din lucrul acesta, nu prinde bine României", a spus fostul preşedinte al României.
Ancheta în acest caz a fost închisă în 2010, dar ar putea fi redeschisă pentru că fostul şef de la Cotroceni nu mai beneficiază de imunitate. Trei jurnalişti români au fost răpiţi în Irak în martie 2005 şi au fost eliberaţi după două luni, în schimbul a aproximativ 13 milioane de euro.
- Traian Băsescu a mers la Soroca. A făcut o baie de mulțime și a împărțit autografe (VIDEO)
- Instanţa a decis: Omul de afaceri Sergiu Lucinschi rămâne în libertate
- Streleţ a râs în hohote la Guvern. Întrebarea care l-a amuzat la culme pe noul premier (VIDEO)
- Streleţ spune că unirea Republicii Moldova cu România este prea costisitoare. REACŢIA lui Băsescu
- Politicianul Corneliu Vadim Tudor, fondatorul formaţiunii "România Mare", a MURIT
- Traian Băsescu ar putea candida la Primăria Bucureştiului