Produse interzise la vamă. Ce doreau să vândă doi bărbați pe piața neagră din UE
Peste 30.000 de țigari de contrabandă au fost descoperite la postul vamal Leușeni. Acestea erau ascunse în tapițeria salonului unui microbuz şi în portierele din faţă şi spate ale unui autoturism.
În primul caz, la ieşirea din țară s-a prezentat un bărbat la volanul unui Mercedes Sprinter înmatriculat în Călăraşi. Conducătorul auto, însoțit de şase pasageri, efectua cursa regulată Republica Moldova - Franţa.
În timpul controlului vamal, atât şoferul, cât şi pasagerii au declarat că nu transportă bunuri interzise sau necesare de a fi declarate.
Cu ajutorul sistemului de raze X Ray pe întreg perimetrul plafonului mijlocului de transport, au fost depistate 24 800 ţigarete de mărcile comerciale ,,Winston Classic” şi "Ritm", cu timbru de acciz al R.Moldova.
La un interval de câteva ore inspectorii din acelaşi post vamal au curmat o altă tentativă de trecere ilegală a produselor de tutungerie.
Un cetățean român care se afla la volanul unui „Daewoo Tico a ascuns în portierele din faţă şi spate ale autoturismului 6700 ţigarete cu timbre de acciz a Republicii Moldova.
Ambii șoferi au încercat să scoată ilicit produse de tutungerie, pentru a le vinde pe piaţa neagră a Uniunii Europene şi respectiv a primi un profit de peste 6.000 de euro.
Cei doi s-au ales cu procele verbale pentru care vor trebui să achite o amendă de 3.000 de lei. Țigările au fost confiscate.