E un luptător. POVESTEA IMPRESIONANTĂ a unui tânăr din Hânceşti care şi-a pierdut vederea la doar 9 ani
Tot mai mulți moldoveni din centrul ţării suferă de afecțiuni ale ochilor. Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, anul trecut, în această regiune, numărul bolnavilor a fost de aproximativ 19.000, cu aproape 2.500 mai mult faţă de 2013.
Petru Ghenov şi-a pierdut vederea la doar nouă ani. De atunci e un luptător în lumea umbrelor. Acum este un adolescent silitor care învaţă la un liceu din satul Sărata Galbenă, raionul Hâncești. Reuşeşte să facă faţă tuturor obstacolelor, nu şi atitudinii celor din jur.
"Chiar dacă suntem slabvăzători nu trebuie să fim dați deoparte. Este foarte greu să spui că ești mai diferit", a spus tânărul.
Defectul de vedere nu l-a împiedicat nici să-şi dezvolte pasiunea pentru muzică.
"Dumnezeu mi-a luat una, dar mi-a dat alta și mă mândresc cu ceea ce am acum. Acum mă ocup nu doar cu sintetizatul, ci fac și muzică pentru anumite formații din România ca Dav 7 și Dj Project", a declarat Petru Ghenov.
Iar Evelina Crețu, în vârstă de 22 de ani, vede în proporţie de doar două la sută. Luptă zilnic cu boala dar şi pentru împlinirea visului de a deveni kinetoterapeut.
"Vreau foarte mult să ajut persoanele la fel ca și mine cu dizabilități sau în urma diferitor traumatisme și eu cred că este un lucru foarte bun", a precizat tânăra.
Medicii oftalmologi spun că, de cele mai multe ori, statul nu susține oamenii cu afecțiuni ale vederii.
"Nu avem aceste servicii pentru persoanele cu vedere slabă. Nu sunt incluse în acest moment în lista serviciilor asigurate de către stat. Pentru a rezolva aceste probleme, avem nevoie de un plan național al problemei ochilor", a explicat directorul Centrului pentru Persoane cu Vedere Slabă "LOW VISION", Tatiana Ghidirimschi.
Datele oficiale arată că, anul trecut, în municipiul Chișinău erau peste 40.000 de slab văzători, cu peste 1.000 mai mulţi decât în 2013.
Municipalitatea este urmată de raionul Hâncești, unde au fost înregistrate aproape 2500 de cazuri şi Călărași - cu 40 mai puține.
În raionul Ungheni, numărul oamenilor cu probleme de vedere era de aproape 2.400, iar în Anenii Noi, aproape 1.500 de bolnavi erau în evidenţa medicilor. Ziua Mondială a vederii este marcată, anual, în cea de-a doua zi de joi din luna octombrie.
- Ziua Mondială a Vederii: Cei cu deficienţe pot primi consultaţii gratuit
- Ziua mondială a unui anumit soi de emoţie. Citeşte în articol ce trebuie să faci
- Stres, zâmbete şi... bere. Cum au trecut elevii de cel de-al doilea examen de BAC (FOTOREPORT)
- SALVEAZĂ O VIAŢĂ. Astăzi este Ziua Mondială a Donatorilor de Sânge
- Tinerii moldoveni fug de licee şi iau cu asalt colegiile. EXISTĂ O EXPLICAŢIE (VIDEO)
- Şi-au asumat ROLURI INCREDIBILE. Ce au făcut şcolarii de la un liceu din Chişinău