Ministrul pakistanez asasinat a făcut o înregistrare în care prevestea că va fi ucis
Ministrul pakistanez pentru minorităţi, Shahbaz Bhatti, asasinat miercuri, a făcut o înregistrare în care prevestea că va fi ucis. Înregistrarea, dată publicităţii de gruparea First Step Forum, ar fi fost făcută în urmă cu patru luni, scrie realitatea.net.
Ministrul a spus că a fost ameninţat cu moartea de talibani, al-Qaida şi alte organizaţii extremiste, pentru că ceruse reforme la legile blasfemiei. El a declarat însă că este dispus mai degrabă să moară urmându-şi principiile, decât să trăiască "făcând un compromis".
Ministrul se ducea la minister, când maşina sa a fost atacată. Bhatti, singurul ministru creştin din Cabinet, primise ameninţări cu moartea pentru că ceruse reforme la legile blasfemiei. În ianuarie, guvernatorul regiunii Punjab, Salman Taseer, care se opunea şi el acestor legi, a fost asasinat de una dintre gărzile sale de corp.
Legile blasfemiei stipulează pedeapsa cu moartea pentru oricine insultă islamul. Criticii spun că ele au fost folosite pentru persecutarea credinţelor minoritare.
Autorul atacului asupra ministrului a reuşit să scape. Atacul nu a fost revendicat, dar la locul atacului au fost găsite manifeste ale al-Qaida şi ale unei alte grupări. Securitatea a fost sporită în Islamabad.