Antrenorul Ştefan Stoica, mulţumit de jocul prestat de jucători în meciul contra Rusiei
Selecţionerul Moldovei, Ştefan Stoica, a rămas mulţumit de prestaţia tricolorilor în partida cu Rusia, chiar dacă reprezentativa țării noastre a pierdut cu 1-2.
"Sunt mulţumit de faptul că băieţii au dat în teren tot ce au avut mai bun şi au luptat pentru fiecare balon. Au fost momente în care au jucat chiar frumos. E clar că echipa care a meritat să câştige este Rusia, o formaţia mai puternică după părerea mea", a spus Stoica
Jucătorii selecţionatei Moldovei consideră că au meritat cel puţin un
egal în partida cu Rusia.
"Onorabil sau nu, dar din nou am luat 0 puncte. Într-adevăr cei mai buni au fost suporterii. Cu aşa susţinere păcat să nu obţii măcar un punct. Cred că Rusia nu a jucat sută la sută, nu au fost conentraţi şi pentru asta trebuia să-i pedepsim", a spus fundaşul Igor Armaş.
"Da, cred că am meritat cel puţin un punct pentru că băieţii s-au dăruit în teren şi au îndeplinit toate cerinţele antrenorului. Păcat că nu am putut obţine un egal", a opinat Dan Spătaru.
Mijlocaşul Eugen Cibotaru: "Parcă ceva nu ne-a ajuns în atac. Am avut puţine ocazii pentru a putea câştiga. Am încasat golurile din două faze fixe. Ne-am pregătit la antrenament de aceste fază, însă probabil am pierdut concentrarea pe câteva secunde. Cu părere de rău aceste faze au făcut diferenţa."
Fotbaliştii ruşi au recunoscut că au întâmpinat mari dificultăţi în
partida de la Chişinău.
"Am presupus că va fi greu, pur şi simplu totul depindea de câte repede vom marca. Puţin ne-a încurcat terenul, în principiu la fel ca şi adversarul", a spus căpitanul ruşilor Roman Şirokov.
"Moldova s-a apărat cu toate puterile şi a închis practic toate zonele. A fost greu, am avut 1 sau 2 ocazii, iar asta nu ne ajungea să trecem de apărarea adversarului, care a fost foarte motivat", a comentat atacantul rus Artiom Dziuba.
Potrivit oficialilor FMF, în timpul meciului, fanii din peluze au scandat și au afișat mesaje cu caracter politic. Astfel, Federaţia Moldovenească de Fotbal riscă sancțiuni din partea UEFA.
Forul european ar putea amenda FMF, iar naţionala Moldovei riscă să joace fără spectatori în următoarele partide oficiale.