Cei mai buni ţintaşi din Forţele Speciale, în competiţie pentru Cupă
Militarii din trupele cu destinaţie specială, împreună cu veteranii din domeniu, participă la campionatul Special Forces Open Cup. Concurenţii la trageri la ţintă cu arma au de trecut şase probe de foc, iar cei care vor impresiona juriul se vor alege cu premii.
Timp de două zile, militarii trebuie să demonstreze că sunt cei mai buni la tras din pistol şi carabină.
Printre cele 10 echipe înscrise în concurs este şi una din Marea Britanie. "Venim în Moldova pentru a participa la competiţii. Uneori, îi antrenăm pe studenţii din Marea Britanie. Facem câteva vizite pe an", a spus ofiţerul britanic Kyle Thorburn.
Probele sunt îndeplinite contra cronometru. Astfel, cel mai mult contează viteza şi precizia.
"Un accent deosebit se pune pe respectarea măsurilor de siguranţă, de aceea orice încălcare a acestor măsuri se penalizează. Cea mai gravă este împuşcătura necontrolată pentru care împuşcătorul este eliminat din competiţie", a explicat şeful Direcţiei Pregătire Profesională SPPS, Alexei Spânu.
Numele câştigătorilor va fi anunţat duminică, iar cei ma buni trăgători vor fi premiaţi.