Cursa Ironman pe insulele Hawaii. Cine au fost cei mai tari bărbat şi femeie
Germanul Jan Frodeno a câştigat Campionatul Mondial IronMan, competiţie extremă care se desfăşoară anual în Hawaii. "Femeia de fier" din acest an a devenit Daniela Ryf. La competiţie au participat 23 de mii de sportivi.
Insula Oahu, din Hawaii, a găzduit cea de-a 39-a ediţie a Campionatului Mondial IronMan la care au participat cei mai rezistenţi triatlonişti din lume. Aceştia au înotat patru kilometri, au mers cu bicicleta alţi 180 şi au mai alergat 42 de kilometri ca să ajungă la finişul celui mai dificil triatlon din sport.
Germanul Jan Frodeno a parcurs distanţa totală de 226 de kilometri în 8 ore, 14 minute şi 40 de secunde. Prima femeie care a ajuns la finiş a fost Daniela Ryf, din Elveţia.
Etapa din Hawaii este considerată prima şi cea mai importantă cursă de tip IronMan. În acest an, în lume, au avut loc în jur de 30 de curse de acest fel.
La ediţia din acest an a participat şi fostul pilot de Formula 1, Alex Zanardi. El a concurat într-un scaun cu rotile.
În 2001, acesta şi-a pierdut picioarele într-un accident din Champ Car. În 2012, la Jocurile Paralimpice de la Londra, italianul a reuşit să cucerească aurul la proba de ciclism manual.