ÎMBUCURĂTOR! Moldova şi Belarus vor produce în comun vin spumant
Moldova şi Belarus vor produce în comun vin spumant. Până la sfârşitul acestui an, la Minsk urmează să fie deschisă o linie de îmbutiliere, iar materia primă va fi livrată de un combinat de vinuri din ţara noastră. Anunţul a fost făcut pentru Publika TV de către ambasadorul Belarusului în ţara noastră, Serghei Ciciuc.
"Planificăm ca, până la finele anului, pe mesele belaruşilor să apară un produs comun - vin spumant 'Belarus-Cricova'. Deocamdată, nu am stabilit cum se va numi, cert este că va fi unul comun. Sperăm ca, în viitor, volumul producţiei va creşte, astfel încât să-l putem vinde nu doar în Belarus", a declarat ambasadorul Republicii Belarus în Moldova, Serghei Ciciuc.
De calitatea vinurilor moldoveneşti s-a convins acum un an şi liderul de la Minsk, Alexandr Lukaşenko, în timpul vizitei sale oficiale în ţara noastră. În 2014, 40% din volumul exportului producției vinicole a ajuns pe piaţa belarusă. Această ţară se numără printre principalii parteneri economici ai Moldovei.
Anual schimbul de mărfuri între cele două state s-a cifrat la peste 400 de milioane de dolari.
- Floyd Mayweather, desemnat cel mai bine plătit sportiv al planetei. Cine îl urmează
- Câte investiţii a atras Moldova în 2014 şi de unde au venit cei mai mulţi bani
- Moldova va primi un credit de 80 de milioane de dolari. În ce scopuri vor fi folosiţi banii
- Tot mai puțini bani trimiși de moldoveni acasă. Transferurile s-au redus cu milioane de dolari
- RAPORT: Cele mai atractive sectoare din economia naţională pentru investiţiile străine
- PLINI DE EMOŢII. Belaruşii din Moldova au anunțat ce așteaptă după alegerile de astăzi