ACŢIUNI CONSECVENTE: Conducătorii ţării demarează discuţiile despre CONCILIERE în societate
Primul Forum Public, la care vor participa reprezentanţii clasei politice şi ai societăţii civile se va desfăşura mâine la Parlament. Acţiunea este organizată de către Preşedinţie, Parlament şi Guvern.
Forumul Public va aduna clasa politică, societatea civilă, mediul academic, oamenii de creaţie, dar şi alţi actori publici importanţi pentru a discuta despre atmosfera din societate.
Scopul este de a crea o platformă de discuţii pentru a găsi consens naţional şi a indentifica soluţii pentru a calma spiritele şi disputele din societate, în condiţiile în care ţara se află în impas.
La acest eveniment va fi semnat şi Pactul social "Pentru Moldova." Acest Forum are loc după ce săptămâna trecută, președintele Parlamentului Andrian Candu, împreună cu președintele țării, Nicolae Timofti și prim-ministrul Valeriu Streleț, a semnat un Apel public pentru dialog social, prin care au făcut apel la implicare pentru identificarea în comun a soluțiilor de ieșire din impasul în care se află astăzi Republica Moldova.