Tehnologia progresează. Organele cărui animal vor putea fi transplantate la oameni
foto: bzi.ro
Cercetătorii de la Universitatea Harvard au inventat o nouă tehnică de editare a genelor, pentru a elimina o serie de gene virale, potenţial dăunătoare, care au blocat până acum procesul de transplantare la om a unor organe de porc.
Potrivit studiului, publicat în revista Science, noua metodă vizează editarea genomului de porc, pentru a îndepărta din celulele porcine acei viruşi specifici acestor animale şi a le face compatibile cu organismul uman.
Experţii cred că această tehnologie va face posibil ca într-o bună zi organe de porc să fie utilizate ca substitute pentru organe umane, în cazul pacienţilor care au nevoie de un transplant şi pentru care nu există donatori compatibili, relatează REALITATEA.NET.