Banii nu deschid chiar toate ușile! Investiții cu încetinitorul în satul Tocuz
16 milioane de lei au fost investite în reparaţia grădiniţei din satul Tocuz, raionul Căuşeni. Cu toate acestea, uşile instituţiei vor rămâne închise pentru o perioadă nedeterminată de timp. Şi asta deoarece, pentru încheierea lucrărilor mai este nevoie de peste un milion de lei, bani pe care autorităţile locale nu-i au. În aceeaşi situaţie este şi Casa de Cultură din localitate.
În satul Tocuz nu a existat o grădiniță timp de 20 de ani. Însă cu trei ani în urmă, autoritățile locale au decis să repare o clădire din localitate și să deschidă o instituție preșcolară. Renovările continuă și în prezent.
"Mobilierul pentru dormitoare a fost adus aici încă din vară. Acesta a fost cumpărat din banii oferiţi de Guvernul României pentru instituţiile preşcolare din Moldova. Nu se ştie însă când vor dormi copiii pe aceste paturi."
"În primul rând la bucătărie ne trebuiesc mese de inox, cuptoare, veselă."
Părinții celor 300 de preșcolari din localitate sunt disperaţi.
"Băieţelul meu, chiar la moment, să vă spun cinstit, soţul a plecat, de jumătate de oră el e singurel în casă."
"Am trei nepoţei, pe care nora îi mai lasă şi singurei acasă. Când privesc la televizor şi văd cazuri de incendii sau altceva, mi se strânge inima de durere şi de frică".
Şi Casa de Cultură din sat are uşile închise. Reparaţia a început în 2008 și încă nu a fost încheiată. Peste un milion de lei au fost aruncaţi în vânt.
Primarul satului Tocuz spune că nu are bani pentru a continua renovările și dă vina pe predecesorul său.
"Banii necesari în bugetul local noi nicidecum nu-i putem strânge. Sperăm că totuşi ne-a auzi cineva, ne-a ajuta, ne-a întinde mâna".
În satul Tocuz, raionul Căuşeni, locuiesc aproximativ 4500 de oameni.