Cerere la iluzii. Porsche a vândut o ediţie întreagă a unui sportcar care nici nu a fost prezentat
Foto: autostrada.md
Compania Porsche a vândut toate maşinile unei ediţii limitate a supercarului 911, care nici măcar nu a fost anunţată.
Anterior, se vehicula că modificaţia va primi în denumire indicele „R”, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la lansarea coupeului de curse original 911 R în anul 1967.
Un asemenea bolid va fi echipat cu un propulsor de 3,8 litri folosit actualmente de Porsche 911 GT3. Puterea acestuia va fi egală cu 475 CP şi va fi cuplat la o transmisie manuală cu şase trepte.
Mai mult, versiunea R va fi mai uşoară decât coupeul Porsche 911 GT3, acesta din urmă cântărind 1.430 kilograme, scrie Autostrada.md.
Potrivit zvonurilor, în total vor fi construite 600 de unităţi, iar premiera modelului va avea loc în luna iunie a anului 2016.