PROGNOZE SUMBRE! Datele Ministerului de Economii privind scumpirile şi economia din Moldova
Rezultatele economice din acest an vor fi mult mai proaste faţă de estimările anterioare ale Guvernului. Ministerul Economiei a revăzut atât prognoza pentru scumpiri, cât şi pentru creşterea economică. Noii parametri au fost incluşi în proiectul de modificare a bugetului de stat pentru acest an, aprobat joi de Guvern.
Noua viziune a Ministerului Economiei arată că Produsul Intern Brut va scădea în acest an cu doi la sută, faţă de estimările iniţiale, ce presupuneau o descreştere de unu la sută.
Inflaţia sau ritmul de creştere a preţurilor va ajunge, la sfârşitul anului, la 13,5 la sută, aproape dublu faţă de prognoza iniţială, de 7,6 la sută. În condiţiile unei secete aspre şi producţia agricolă se va reduce cu 22 la sută. Asta deşi, la începutul anului, Guvernul miza pe o uşoară creştere, de unu la sută.
În aceste condiţii, şi exporturile de mărfuri se vor micşora cu 17 la sută, cu şapte puncte procentuale mai mult faţă de prognoza de la începutul anului.
Salariul mediu pe economie va fi, la sfârşitul acestui an, de 4.600 de lei, iar cursul oficial de schimb al dolarului va fi ajunge la 20,5 lei.
Recent, Fondul Monetar Internaţional a revizuit în scădere prognozele economice pentru Moldova. Potrivit acestora, economia naţională va înregistra o descreştere cu 1,5 la sută.