Socialiştii europeni recomandă Moldovei să păstreze guvernarea pro-europeană şi să intensifice investigaţiile fraudelor din sistemul bancar
Socialiştii europeni, al doilea grup ca mărime din Parlamentul European, recomandă Chişinăului să evite alegerile legislative anticipate, dar şi să intensifice investigaţia în cazul Băncii de Economii, Banca Socială şi Unibank. Despre aceasta s-a discutat, la Bucureşti, la o întâlnire a preşedintelui Partidului Democrat, Marian Lupu, cu preşedintele socialiştilor europeni, Serghei Stanishev, dar şi cu alţi deputaţi europeni. Întrevederea a avut loc în timpul congresului social-democraţilor din România.
Liderul socialiştilor din Europa a subliniat că anticipatele pentru Moldova nu reprezintă o soluţie, deoarece nu este clar ce urmează şi ce guvernare va avea ţara noastră. În acelaşi timp, el a îndemnat clasa politică moldovenească să continuie lupta cu corupţia, inclusiv în contextul fraudelor bancare. Stanishev a mai spus că, în pofida neînţelegerilor existente, alianţa de guvernare de la Chişinău trebuie să-şi continuie activitatea, iar vectorul European trebuie păstrat.
“Procuratura şi, în general, sistemul justiţiei, trebuie să depună eforturi pentru a intensifica investigaţiile în sistemul bancar. Lumea şi-a pus deja prea multe întrebări şi aşteaptă răspunsuri. Acum e momentul ca justiţia să demonstreze că este corectă”, a subliniat preşedintele Partidului Socialist European.
Şi co-preşedintele Delegaţiei legislative a Parlamentului European în relaţia cu Moldova, Andi Cristea, a evidenţiat că toţi cei vinovaţi în furtul din sistemul bancar trebuie să fie traşi la răspundere. Cu cât mai mai greu vom găsi vinovaţii de situaţia de la cele trei bănci, cu atât mai mult vor frâna şi reformele, susţine deputatul European.
“Republica Moldova are nevoie de instituţii credibile, iar o justiţie corectă este şi o cerinţă a Uniunii Europene. Republica Moldova are nevoie de evoluţie, nu de revoluţie. Avem o majoritate care continuă vectorul European şi nu văd rostul alegerilor anticipate. Mai ales în condiţiile în care nici legal nu pot fi organizate”, a spus Andi Cristea.
Despre necesitatea continuării parcursului european a vorbit şi eurodeputatul roman, Victor Boştinaru. El a mai subliniat necesitatea intensificării reformelor în justiţie, dar şi a luptei cu corupţia.
Liderul democraţilor moldoveni, Marian Lupu, a dat asigurări că guvernarea de la Chişinău va depune efort atât pentru a intensifica reformele prevăzute de Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, cât şi pentru a păstra actuala alianţă pro-europeană. Lupu a subliniat şi necesitatea ca instituţiile de drept să elucideze corect cine se face vinovat de furtul din sistemul bancar, vinovaţii să fie traşi la răspundere, iar banii dispăruţi să fie întorşi.
“Colegii europeni au pus accentul pe păstrarea stabilităţii. Ei au salutat paşii, care se fac la capitolul combaterea corupţiei şi că cele trei partide din alianţă sunt capabile să dea dovadă de maturitate politică pentru că sunt sfidări de ordin regional şi local, care ar putea deturna parcursul european”, a declarant Marian Lupu.