Slovenii s-au trezit cu un val uriaş de refugiați. Ce spun autorităţile şi de ce le este frică
Într-o singură noapte, peste 3.000 de imigranţi au trecut graniţa Sloveniei. Numărul lor este în creștere după ce Ungaria a închis frontiera cu Croația.
Refugiaţii au fost obligaţi să se înregistreze în centrele amplasate de-a lungul frontierei dintre Slovenia și Croația. Cea mai mare temere a autorităților slovene este că imigranții ar putea rămâne în țară.
"Putem accepta un număr atât de mare de imigranţi, doar dacă îşi vor continua drumul spre alte ţări. Într-un timp foarte scurt, probabil în doar 10 zile, numărul imigranţilor din Slovenia ar putea creşte până la 35.000. Acest lucru este inacceptabil pentru noi", a comentat Bostjan Sefic, ministrul de Interne al Sloveniei.
Între timp, cancelarul Germaniei și autoritățile de la Ankara intenționează să stabilească un plan prin care Turcia ar putea ajuta Europa în criză imigranților.
"Turcia cere patru lucruri, iar Germania va oferi suport în realizarea acestora, inclusiv liberalizarea regimului de vize. O echipă de lucru formată din oficiali germani şi turci desfăşoară negocieri privind aceste aspecte", a spus Angela Merkel.
"Suntem gata să luptăm împotriva migraţiei ilegale și a traficanţilor de fiinţe umane care exploatează oameni disperaţi. Turcia este pregătită să coopereze", a dat asigurări premierul turc Ahmet Davutoglu.
Liderii europeni cer autorităţilor turce să verifice minuţios fiecare imigrant pentru a stabili dacă îndeplineşte criteriile de acordare a azilului în UE. În caz contrar, refugiaţilor nu le va fi permisă trecerea frontierei sau vor fi trimiși în țara lor de origine.
Turcia a anunţat că va accepta aceste condiţii, doar dacă Uniunea Europeană îi va oferi suport financiar, va liberaliza regimul de vize şi va accepta construcţia unei zone de securitate la frontiera cu Siria.