Ministerul Justiţiei revine la desfiinţarea instanţelor economice şi militare
Ministerul Justiţiei a înaintat din nou proiectul de Lege care prevede transmiterea competenţelor instanţelor judecătoreşti economice şi militare către instanţele de drept comun (judecătorii şi curţile de apel).
Potrivit Serviciului de Presă al Ministerului Justiţiei, această modificare a organizării judiciare va antrena încetarea activităţii instanţelor economice şi militare şi excluderea acestora din cadrul sistemului judiciar al Republicii Moldova.
În acelaşi timp, transmiterea competenţelor instanţelor specializate în competenţa instanţelor de drept comun nu exclude posibilitatea funcţionării pentru anumite cauze civile sau penale a colegiilor sau completelor de judecată specializate.
Totodată, în scopul asigurării unei continuităţi şi respectării necesităţii de specializare a judecătorilor, proiectul prevede menţinerea Colegiului economic din cadrul Curţii Supreme de Justiţie, dar cu denumirea de „Colegiu comercial”, anunţă sursa.
Potrivit proiectului, instanţele economice şi militare îşi vor înceta activitatea la expirarea a 6 luni de la intrarea în vigoare a legii. În interiorul acestei perioade de timp, aceste instanţe vor continua soluţionarea cauzelor în care au început dezbaterile judiciare, celelalte dosare urmând a fi transmise judecătoriilor şi curţilor de apel.
Menţionăm că proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Justiţiei în vederea implementării Programului de activitate al Guvernului „Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare” pentru anii 2011-2014, care prevede reformarea justiţiei, inclusiv prin lichidarea instanţelor specializate, cu preluarea atribuţiilor acestora de către colegiile/secţiunile specializate din cadrul instanţelor de drept comun.
Proiectul Legii a fost aprobat de Guvern în cadrul şedinţei din 2 martie 2011, iar pentru a intra în vigoare urmează a fi adoptat de Parlament.
Reamintim că un proiect similar a fost aprobat anterior de Cabinetul de Miniştri, fiind însă respins de două ori de Parlament.