OBLIGAŢIILE străinilor care intră în Republica Moldova prin segmentul transnistrean al frontierei
Poliţia de Frontieră reaminteşte regulile pentru străinii care intră în Republica Moldova prin segmentul transnistrean al frontierii. Asta după ce Ucraina şi Rusia au instituit interdicţii reciproce privind operarea curselor avia directe.
Astfel, Poliţia de Frontieră a Republicii Moldova atenţionează că străinii care intră în Republica Moldova prin punctele de trecere necontrolate de autoritățile constituționale ale Republicii Moldova sunt obligaţi:
- În termen de 72 ore din momentul trecerii frontierei de stat a Republicii Moldova, să declare despre faptul intrării la orice punct de trecere a frontierei de stat, prezentând poliţistului de frontieră actele de călătorie care îi permit intrarea în Republica Moldova.
- În cazul în care în documentul de trecere a frontierei de stat al unui străin nu este aplicată ştampila de intrare, poliţistul de frontieră poate prezuma faptul că posesorul documentului nu îndeplineşte condiţiile referitoare la termenul legal de şedere în Republica Moldova.
Prezumţia este combătută dacă străinul pune la dispoziţia poliţistului de frontieră, prin orice mijloace, probe credibile, cum ar fi biletele de transport ori dovada prezenţei în afara Republicii Moldova, prin care se demonstrează respectarea termenului legal de şedere.
În asemenea caz, poliţistul de frontieră indică în actele de călătorie ale străinului, data şi locul prin care acesta a traversat frontiera de stat sau îi eliberează formularul privind aprobarea dovezii de respectare a condiţiilor privind durata şederii pe termen scurt sau intrării legale în Republica Moldova. Dacă prezumţia nu este combătută, străinul urmează a fi îndepărtat din Republica Moldova în conformitate cu legislaţia în vigoare.
- Străinii care intră în Republica Moldova pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene pot să declare intrarea în Republica Moldova, adresându-se la oficiile teritoriale ale Biroului Migraţie şi Azil al MAI.
- Nedeclararea de către cetăţenii străini sau de către apatrizi, la autorităţile competente, în termenul stabilit de legislaţie, a faptului intrării pe teritoriul Republicii Moldova pentru a fi luaţi în evidenţă, se sancţionează cu amendă de la 200 la 400 de lei. Sancţiunea respectivă nu se aplică faţă de posesorii documentelor de călătorie eliberate de autorităţile străine, domiciliaţi în localităţile din stânga Nistrului.
- VESTE PROASTĂ pentru locuitorii din regiunea transnistreană. Ce-i așteaptă în luna octombrie
- Călător cu surprize periculoase! OBIECT INTERZIS, găsit în geanta unui moldovean la aeroport
- Nevoiţi să facă cale întoarsă. ACCES INTERZIS în ţară pentru o echipă de jurnalişti de la postul NTV
- Au făcut cale-ntoarsă! Trei moldoveni s-au ales cu refuz de intrare în Rusia
- Şevciuk îşi întăreşte securitatea! Ce dispoziţie a semnat "liderul" de la Tiraspol
- Ilegalităţi la frontiera de stat. La patru moldoveni le-a fost interzisă intrarea în Rusia şi UE