A murit snopită în bătaie
O femeie, de 37 de ani, şi-a pierdut viaţa, după ce a fost bătută de concubinul său, potrivit unui comunicat remis presei.
Crima s-a petrecut în satul Tîrgul -Vertujeni, raionul Floreşti, iar principalul motiv ar fi băutura excesivă.
Ca urmare a acţiunilor de urmărire penală s-a stabilit că în ziua de 27 februarie, victima împreună cu concubinul său, au consumat băuturi alcoolice la un consătean de-al lor. Aproape de miezul nopţii, fiind în stare de ebrietate între cei doi s-a iscat o ceartă şi au plecat acasă.
Oamenii legii au reţinut principalul suspect de omucidere, ca fiind concubinul acesteia. Audiat, făptaşul se încurcă în explicaţii atunci când este vorba despre cele întâmplate.
Bărbatul, de 32 de ani, bănuit că şi-a lovit iubita până a omorât-o a fost reţinut pe un termen de 72 de ore, fiind acuzat de vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale, iar dacă va fi găsit vinovat riscă să stea în spatele gratiilor până la 15 ani.
MAI atenţionează că abuzul de băuturi alcoolice şi certurile apărute în urma acestuia, continuă să fie principalul motiv al celor mai odioase crime.
De la începutul anului curent, poliţia a înregistrat 17 cazuri de omor.