O ţară din inima Europei, "aliat" de nădejde a Rusiei. Despre ce au discutat premierii celor două state
Premierul sârb, Aleksandar Vucic, a declarat, marți, la Moscova, că Serbia nu va impune sancțiuni Rusiei, în pofida "numeroaselor solicitări venite din lumea întreagă" și, în plus, cooperarea dintre cele două țări se va intensifica, mai ales în sectorul gazelor naturale, transmit agențiile DPA și Tanjug, citate de Realitatea.
"Fiind una dintre țările europene care au refuzat să impună sancțiuni, ne-am dovedit atitudinea sinceră și prietenoasă față de Rusia", a declarat premierul Vucic în fața presei după întâlnirea avută cu omologul său rus, Dmitri Medvedev.
"Serbia va continua această politică și în viitor", a insistat șeful Executivului sârb, anunțând, totodată, că este aproape semnarea unui acord cu concernul rus Gazprom, în vederea extinderea depozitelor de gaze naturale din Serbia.
Aleksandar Vucic a vorbit și despre intensificarea cooperării între Rusia și Serbia în sectoarele agricol și militar, înaintea întrevederii cu premierul rus precizând că Serbia este interesată să achiziționeze noi echipamente militare rusești, în special elicoptere de luptă și camioane militare.
La rândul său, premierul Medvedev a subliniat că Serbia și-a sporit prezența pe piața rusă în urma embargoului instituit de Moscova asupra produselor agroalimentare importate din țările care au adoptat sancțiuni împotriva Moscovei pentru rolul jucat de aceasta din urmă în criza ucraineană.
Cât despre gazele naturale, șeful executivului de la Moscova a declarat că Rusia și Serbia "vor face totul pentru asigurarea livrărilor de gaze și pentru găsirea de noi rute de transport după sistarea proiectului South Stream".
Premierul rus a mai subliniat evoluția bună a cooperării dintre cele două țări în sectorul energetic, apreciind că societatea mixtă ruso-sârbă NIS ar trebui să devină un lider regional în domeniu.