"A fost necesar". Uniunea Europeană a majorat fondul pentru soluţionarea crizei migranţilor
Comisia Europeană va aloca, până în 2016, 10 miliarde de euro pentru a soluţiona criza imigranților. Președintele acestui for, Jean-Claude Juncker, a declarat marți că decalajul dintre angajamentele financiare și cheltuielile reale este uriaș.
"A fost necesar să mărim bugetul de la 4,2 la 10 miliarde de euro. Deficitul însă, a rămas același ca în luna septembrie. Este vorba de suma de 2,3 miliarde de euro", a spus Juncker.
Deocamdată, cele mai afectate de criza refugiaților sunt țările balcanice, care sunt tranzitate zilnic de zeci de mii de imigranți. În localitatea Opatovac din Croația, aceștia sunt înregistrați și redirecționați spre alte ţări din Uniunea Europeană.
"Călătoria este foarte grea pentru noi dar Organizația Națiunilor Unite ne ajută", a spus refugiatul din Irak, Nurala Fairus.
Din cauza vremii reci, mulţi dintre refugiaţii din Slovenia au făcut hipotermie.
"În situația în care ne aflăm, personalul medical se ocupă de două sau de trei persoane odată iar din acest motiv e greu să dăm o cifră exactă a oamenilor care au primit îngrijiri medicale. E imposibil să-i înregistrăm pe toți în condițiile în care, la fiecare 12 ore, consultăm între patru și cinci sute de persoane", a declarat directorul Centrului de Sănătate Publică din Brezice, Slovenia, Miroslav Laktic.
Aproape 10.000 de imigranţi au ajuns, în ultimele 24 de ore, într-o localitate din sudul Germaniei. Unii dintre ei s-au bătut pentru a prinde locuri în autocarele care urmau să-i ducă în centrele pentru refugiați din Germania.
În acest an, peste 700.000 de refugiați au sosit în Europa pe cale maritimă. Autoritățile de la Bruxelles estimează că, până la sfârșitul anului, în UE vor ajunge mai mult de un milion de imigranți.