Preşedintele Timofti a promulgat legea privind Centrul Naţional Anticorupţie
Președintele Nicolae Timofti a promulgat astăzi legea prin care Centrul Național Anticorupție revine în subordinea Parlamentului. Asta după ce documentul a fost votat în două lecturi, săptămâna trecută, de către Parlament.
Potrivit documentului, directorul CNA va putea conduce instituţia timp de cinci ani, fără posibilitatea de a fi ales pentru două mandate consecutiv. De asemenea, candidatul pentru șefia acestei instituţii nu trebuie să fie fost membru de partid sau să fi făcut publicitate electorală în ultimii doi ani.
Potrivit modificărilor adoptate, şeful centrului anticorupţie va putea fi demis cu o majoritate de voturi, la solicitarea a cel puţin 20 de deputaţi.
Autorii proiectului, inclusiv preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, au declarat că modificările erau necesare pentru a apropia legislaţia ţării de cea internaţională.
PUBLIKA.MD aminteşte un proiect de modificare a legislaţiei în acest sens a fost votat săptămâna trecută în două lecturi. Iniţiativa a fost susţinută de socialişti, comunişti şi democraţi. Documentul mai prevede o serie de modificări ale procedurilor.
Citeşte şi: CNA trece în subordonarea Legislativului. Cum va fi ales şi demis directorul instituţiei